S-a lansat PLM Magazine (fashion&beauty)
04 Feb 2010 Leave a Comment
in Media Tags: fashion, online, PLM, revista
După Decât o revistă (DoR), publicaţie lansată în noiembrie de Cristi Lupşa&Co, o nouă apariţie editorială incită lumea online.
PLM Magazine, cu al său prim număr The Naked Issue, este o revistă online urbană, explozivă, care tratează subiecte de fashion, dar într-o manieră spumoasă şi creativă, total nouă, zic eu, pentru piaţa românească a revistelor de gen.
Dacă stau să mă gândesc mai bine, nici nu prea există o piaţă a revistelor de fashion, ci există reviste glossy care tratează ŞI subiecte de fashion. Din câte ştiu, reviste care să vorbească (aproape) numai despre modă sunt puţintele, spre deloc – The Velvet Magazine (se auto-intitulează art&lifestyle magazine, componenta fashion fiind destul de pronunţată), Push Magazine (care se vrea mai mult un reper al brandurilor reprezentative, cum se declară pe site-ul publicaţiei).
Trecând peste… Revista arată chiar bine, profesionist, uşor underground, şi… englezesc. Aş spune că are un ton avangardist şi este chiar un manifest – a se vedea titlul, ştim cu toţii ce înseamnă, sau măcar putem intui, plus editorialul de la pagina 7 a lui George Enache (idealistul – adică cel care a avut ideea revistei). Textul neîncoronatului redactor-şef poartă semne evidente şi explicit declarate de răzvrătire împotriva platitudinilor legate de feşăn şi gleimăr, promovate momentan prin media.
Nu sunt o consumatoare a publicaţiilor de gen, dar trebuie să recunosc că cele peste 100 de pagini mi-au cam atras atenţia cu fotografii inedite, cromatici spectaculoase, machiaje senzaţionale. Nici nu mai amintesc de imaginele care ilustrează tema numărului 1 – nuditatea – ele sunt chiar impresionante.
Sursă: site-ul PLM Magazine
O prezentare mai detaliată a conceptului, precum şi o istorie a revistei – de la idee, până la produsul finit, am găsit aici.
În ceea ce priveşte conţinutul, nu pot încă să mă pronunţ. Pentru o părere pertinentă se impune o lectură mai atentă. Ce pot spune e că publicaţia nu mi-a dat senzaţia că s-ar sinchisi prea mult de cuvinte. Găsim un articol despre parfumuri, câteva prezentări de produse, scurte biografii, un portret, o proză scurtă, tot atâtea poezii şi cu asta putem încheia inventarierea materialelor scrise din cele o sută de pagini. Este încă o confirmare, dacă mai era nevoie, că publicaţia e, în primul rând, despre imagine.
Nu sunt vreo pasionată de subiect, iar cunoştinţele mele în materie de fashion şi/sau fotografie tind serios spre zero, dar mi-ar plăcea să am, fizic, o astfel de revistă. Să o pot lectura simţind hârtia şi izul de cerneală imprimată. Să răsfoiesc filă cu filă, să zăbovesc asupra imaginilor, să trec mai departe, să mă întorc la ele, să le privesc din alt unghi, în alt context, cu altă stare, în alt moment. I-aş păstra chiar şi un raft în bibliotecă.
Se apropie televiziunea de omniprezenţă?
17 Dec 2009 Leave a Comment
in Media Tags: Facebook, Foreign Policy, internet, omniprezenţă, televiziune, Twitter
În entuziasmul nostru colectiv pentru noile unelte de comunicare pe care ni le propune Internetul (Twitter, Facebook), ne-am putea lăsa păcăliţi de ideea că era televiziunii a cam trecut, că expansiunea acestui canal mediatic a încetat şi că de acum lumea este modelată exclusiv de mediul online.
Nimic mai neadevărat. Numărul privitorilor la televizor de pe glob este impresionant şi… în creştere. Mai mult, nu trebuie să uităm că televizorul ajunge şi în cele mai îndepărtate, mai sărace sau mai rupte de civilizaţie locuri de pe mapamond, locuri de care Internetul va mai sta, o bună bucată de vreme, departe.
Sursă foto: www.digital-tv.co.uk
Cea mai la-ndemână observaţie este că pentru conectarea la Internet este nevoie de o anumită infrastructură, în timp ce pentru uitatul la televizor nu e nevoie nici măcar de electricitate. Da! Ai citit bine! Televiziunea este atât de răspândită, încât a ajuns şi în zone neelectrificate, unde oamenii leagă televizoarele la baterii pentru a le folosi.
Un articol, apărut în Foreign Policy, scris de Charles Kenny, economist senior la Banca Mondială, ne oferă câteva date concrete despre cum a acaparat televiziunea lumea.
- În 2007, pe planetă exista mai mult de un televizor la patru persoane, iar 1,1 miliarde de cămine aveau un televizor. Alte peste 150 de milioane îl vor avea până în 2013.
- La 2 ani de electrificarea satelor din Indonezia, 30% din populaţia acestor aşezări achiziţionase televizoare. La 6 ani de la momentul electrificării, procentul de proprietari de televizoare a ajuns la 60%. Cifrele sunt cu atât mai spectaculoase cu cât veniturile medii din aceste zone sunt de 2 dolari pe zi. Pentru comparaţie, mai puţin de 5% din aceste cămine au un frigider.
- În Peru, numărul caselor cu televizor îl depăseşeşte pe al celor cu electricitate (şi nu este un caz singular în lume).
- Aproximativ 50% din căminele indiene au televizor, iar în Brazilia numărul acestora depăşeşte 4 cincimi. Ca paralelă, doar 7% din indieni şi o treime din brazilieni utilizează Internetul.
- În Europa şi America de Nord, peste 90% din cămine au un televizor, dar bănuiesc că asta nu miră pe nimeni, nu? Mai spectaculos este că şi în ţările sărace precum Vietnam sau Algeria, procentul sare de 80%.
Sursă foto: www.photographersdirect.com
De dragul cifrelor impresionante, citez şi câteva dintre producţiile care au zguduit audienţele, fără a avea pretenţia vreunui inventar complet:
- 4,7 miliarde de persoane au urmărit la televizor Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, depăşind audienţa JO de la Atena din 2004 (3,9 miliarde) şi de la Sydney din 2000 (3,6 miliarde).
- În jur de 715 milioane de oameni din toată lumea au urmărit finala Campionatului Mondial de Fotbal din 2006, iar fiecare meci a fost urmărit, în medie, de circa 90 milioane de persoane.
- Funeraliile prinţesei Diana de Walles au fost privite de 2,5 miliarde de oameni, iar ceremonia de înmormântare a Papei Paul Ioan al II-lea, de 2 miliarde (conform Financiarul).
- Cel mai urmărit serial la nivel mondial din toate timpurile este Baywatch (la câţi oameni frumoşi şi dezbrăcaţi apar, nici nu mă mir), care a fost difuzat în 142 de ţări, iar la momentul său maxim de popularitate a avut o audienţă estimată la 1 miliard de oameni.
- Azi, cel mai popular serial este, potrivit Eurodata TV Worldwide, Doctor House, care a fost urmărit anul trecut de 82 de milioane de oameni, din 66 ţări, depăşind CSI şi Desperate Housewives.
